23 Decembrie 2009
In alte parti e mai frig decat aici. O simt in oasele neatinse de aerul de afara. Nu e chiar asa frig, e aproape placut placut sa iti plimbi membrele uscate prin aerul mai oxigenat de afara. Soarele se chinuie sa straluceasca, undeva sus. Dispare tot mai repede, dincolo de orizont, lasand doar o dara aurie in urma, printre nori. Ca si o pata orizontala de pictura in ulei, pierduta undeva printre norii cerului si acoperisurile caselor de la sat. Pregatiri. Se fac pregatiri. Prajituri, atmosfera de Craciun, candva se aranja si bradul... Cat de mult mai simtim Craciunul in adevarata sa forma originara? Prea putin, cred.
Ei bine, in onoarea acestei sarbatori, am cules cate ceva de pe wiki ( :D ). Enjoy.
Istoria Sarbatorii
Crăciunul a început să fie serbat de către creştini pe 25 decembrie, după cel puţin trei secole de la începerea misiunii de evanghelizare a apostolilor, anume începând cu secolul al IV-lea în Vest şi începând cu cel de-al V-lea secol în Est. Iniţial, sărbătoarea naşterii lui Hristos era ţinută pe 6 ianuarie, istoricii ştiind azi că ea se celebra deja în 336 d. Chr., la Roma. [9] (în Est, „Boboteaza”, serbată la data de 6 ianuarie începând cu secolul al IV-lea, celebra pe atunci naşterea, botezul şi primul miracol al lui Iisus, în timp ce gnosticii (sectă creştină considerată eretică de către creştinismul canonic) serbau aceeaşi „Epifanie” în Egipt, încă din secolul al II-lea, tot la data de 6 ianuarie, când, în viziunea lor, „Iisus s-a arătat ca Fiul lui Dumnezeu la botez” [10]). Sextus Julius Africanus, un creştin din secolul al III-lea, este primul care alege în 221 d. Chr. această dată pentru naşterea lui Iisus, care însă nu va fi celebrată încă multă vreme de către ceilalţi creştini, care preferau 6 ianuarie. [11]
În primele două secole creştine, a existat o puternică opoziţie la celebrarea zilelor de naştere a martirilor şi a lui Iisus. Numeroşi Părinţi ai Bisericii au emis comentarii sarcastice privitoare la obiceiul păgân de a celebra zile de naştere, când, de fapt, sfinţii şi martirii trebuiau, în viziunea lor, să fie celebraţi la data matiriului lor, adică la data „adevăratei lor naşteri” din prespectiva bisericii[12]. Mulţi creştini ai primelor secole erau scandalizaţi şi de veselia şi festivismul celebrării, pe care îl vedeau ca fiind o reminiscenţă a păgânismului, în special al Saturnaliilor[13]. romane
Ei aveau dreptate să afirme asta: plasarea sărbătorii naşterii lui Iisus Hristos din momentul în care aceasta a început să fie celebrată de creştini, exact la finele lui decembrie sau începutul lui ianuarie (adică 25 decembrie sau 6 ianuarie), se datora copierii tradiţiilor păgâne, căci Evanghelia nu dă nici un detaliu despre data naşterii lui Iisus.[11]
Din motive politice, aşa cum sugerează istoricul Edward Gibbon, ierarhia creştină a considerat copierea sărbătorilor şi a riturilor păgâne ca fiind soluţia răspândirii accelerate a cultului lor în mase, mase care pe atunci erau puternic ataşate vechilor sărbători şi practici rituale păgâne[14].
Factorul pentru care primii creştini au ales datele de 25 decembrie sau 6 ianuarie ca moment al naşterii Fiului lui Dumnezeu a fost deci că la aceste date, în lumea romană, germanică şi orientală se celebrau diverse date de naştere ale zeilor păgâni[15]. Povestea unui zeu salvator născut din fecioară pe 6 ianuarie sau 25 decembrie, nu era deloc nouă, cele mai multe culte păgâne ale vremii adorând câte un astfel de zeu. Astfel, pe 6 ianuarie, data solstiţiului egiptean, era celebrată revărsarea apelor Nilului şi în „cultele misterelor” locale naşterea „eonului” din fecioară[16]. Epifaniu, scriitor creştin, redă în lucrarea sa ritul celebrărilor din 6 ianuarie şi semnificaţia acestuia la egipteni şi la arabii din „Petra” (Eleusa, unde se serba naşterea pruncului-zeu Dusares din fecioară. Alt scriitor creştin, anume Ipolit, descrie cum la Eleusis, în Grecia, se celebra tot atunci sărbătoarea misterelor, când ierofantul exclama la naşterea pruncului sacru: „Fecioara care era grea a conceput şi a născut un fiu!”. Tot pe 6 ianuarie grecii sărbătoreau naşterea zeului Dionis, zeul care ca şi Iisus, transforma apa în vin.
O sărbătoare populară la Roma celebra pe 25 decembrie naşterea Soarelui neînvins (Dies Solis Invicti Nati, Deus Sol Invictus), ca simbol al renaşterii soarelui şi alungării iernii (ca şi Saturnaliile). Odată ce creştinii au abandonat celebrarea naşterii Fiului lui Dumnezeu pe 6 ianuarie optând pentru data de 25 decembrie, scriitorii creştini fac frecvente legături între renaşterea soarelui şi naşterea lui Hristos[11].
Triburile nord-europene (germanice) celebrau şi ele, la aceeaşi dată, „Iule”, pentru a comemora „renaşterea soarelui dătător de lumină şi căldură”, de maniera în care şi creştinii spuneau despre Isus, născut tot atunci, că este „Lumina lumii”[17]. Reprezentările numismatice romane ale lui Sol invictus prezintă adesea un chip cu o coroană de raze, aşa cum în primele reprezentări creştine Iisus avea şi el o coroană de spini. Astfel că, în secolul al V-lea chiar, în vremea papei Papa Leon I cel Mare, erau creştini care afirmau că serbează nu atât naşterea lui Hristos, cât a zeului-soare, fapt care l-a determinat pe acest papă să-i mustre pe rătăciţi, însă nu negând cumva că trebuie cinstit zeul-soare, ci doar că nu trebuie cinstit mai mult decât Hristos (Sermo XXII) [18].
Unul dintre zeii cei mai populari la Roma, în perioada ridicării creştinismului, anume Mitra, avea şi el ziua de naştere serbată pe 25 decembrie. Mitra era un zeu persan al cărui cult şi rit era şi foarte asemănător creştinismului, aşa cum constata scriitorul creştin Iustin Martirul în Apologia sa prin secolul al II-lea, aşa cum va remarca mai târziu şi Tertulian la debutul secolului al III-lea. (De praescritione haereticorum)[19]. Pe la mijlocul secolului al III-lea, Sfântul Ciprian cartaginezul, clama extaziat: Oh, ce magică lucrare a Providenţei că ziua în care Soarele s-a născut … Hristos şi el se naşte! [20].
Creştinii secolului al III-lea credeau că creaţia lumii a avut loc la echinocţiul de primăvară, pe atunci plasat pe 25 martie; prin urmare, noua creaţie prin „întruparea lui Hristos” (concepţia), trebuia, în viziunea lor, să aibă loc tot pe 25 martie, moment de la care numărându-se 9 luni (sarcina, gestaţia) se obţinea data de 25 decembrie[21].
Sărbătorile din jurul solstiţiului de iarnă au, după cum se vede, o origine precreştină. Ele sunt legate în mod indisolubil de evenimentele astronomice care au loc în acea perioadă.
Evenimentele astronomice, care în vechime permiteau stabilirea datelor pentru monta animalelor, semănături şi măsurarea rezervelor de hrană pentru iarnă între recolte, ne permit să înţelegem apariţia diferitelor mitologii şi tradiţii culturale. În noaptea solstiţiului de iarnă, un observator aflat în emisfera nordică poate observa cum cele trei stele din centura lui Orion se aliniază cu cea mai strălucitoare stea din est, Sirius, indicând punctul unde va răsări soarele în dimineaţa de după solstiţiul de iarnă. De la data solstiţiului de vară, soarele a descris un arc de cerc descrescător de-a lungul cerului sudic. La data solstiţiului de iarnă, soarele îşi opreşte coborârea pe cer iar durata de lumină zilnică atinge minimul pentru 3 zile, timp în care soarele nu îşi modifică poziţia pe orizont. După acest moment soarele îşi începe ascensiunea pe cerul nordic iar durata zilelor începe să crească. Bazându-se pe aceste fapte, multe culturi dau acestui interval interpretarea unei renasteri a soarelui şi a unei întoarceri a luminii. Această întoarcere este sărbătorită din nou la data echinocţiului de primăvară, când durata zilei o egalează pe cea a nopţii (dată de care se leagă în creştinism sărbătorirea Paştelui).
Mos Craciun
Moş Crăciun este versiunea mai nouă a Sfântului Nicolae care şi-a făcut apariţia în secolul I. El apare ca un om bătrân prietenos care împarte cadouri tuturor copiilor în noaptea de Crăciun24 spre 25 decembrie). (de
Chiar dacă mitul poate varia de la zonă la zonă, în special în funcţie de clima în perioada Crăciunului (care pleacă de la o iarnă îngheţată în emisfera nordică şi ajunge la o vară călduroasă în emisfera sudică), în general ni-l imaginăm pe Moş Crăciun ca fiind îmbrăcat într-un costum roşu, având o barbă lungă şi albă şi locuind într-o ţară nordică ( mai frecvent în Finlanda sau în Canada). Spiriduşii îl ajută la pregătirea cadourilor. El împarte cadourile cu ajutorul unei sănii zburătoare, ce este trasă de reni (sau pe o planşă de surf în Australia). Moş Crăciun intră în case prin horn (dacă există unul) şi pune cadourile sub pomul de Crăciun sau în cismele pregătite special pentru aceasta.
Nu este clar când şi pe ce cale a pătruns mitul lui Moş Crăciun în obiceiurile româneşti. În orice caz, Moş Crăciunul românesc, cu plete dalbe, nu are alura unui yankeu publicitar, sania lui nu este trasă de reni, în cel mai bun caz de cerbi. Astăzi nu poate fi despărţit - nici în imaginaţia copiilor, nici în pregătirile părinţilor - de sărbătoarea Ajunului (seara de 24 decembrie). În timpul regimului comunist ateist, i s-a schimbat numele după modelul rusesc în "Moş Gerilă", ceea ce a provocat riposta promptă a lui Al.O.Teodoreanu-Păstorel într-un distih celebru care, din motive de purism academic, nu poate fi redat aici.
Un rol important în crearea mitului l-a avut pastorul american Clement Clarke Moore, autor al unui poem care îl prezenta pe Sfântul Nicolae ca şi un personaj simpatic, dolofan şi zâmbitor, care împarte cadourile din sania sa trasă de reni. Publicat pentru prima dată în ziarul SentinelNew York pe 23 septembrie 1823, poemul a devenit în anii următori foarte căutat, ajungând în mai multe cotidiane din Statele Unite, dar fiind şi tradus şi publicat în întreaga lume. din
În 1860, cotidianul Harper's Illustrated Weekly a publicat un desen al lui Santa Claus, îmbrăcat într-un costum roşu ornat cu nasturi negri şi cu o curea din piele. Timp de aproape 30 de ani, Thomas Nast, desenator şi caricaturist al ziarului, va ilustra prin sute de desene toate aspectele legendei lui Moş Crăciun şi va da mitului principalele sale caracteristici vizuale. Nast este şi cel care a "stabilit" în 1885 că reşedinţa lui Moş Crăciun se află la Polul Nord. Această idee a fost preluată anul următor de scriitorul George P. Webster.
În Italia, într-o emisiune televizată pentru copii, s-a demonstrat în mod "ştiinţific" - pe baza datelor fizice de viteză şi calcul al timpului necesar pentru împărţirea darurilor - inexistenţa lui "Babbo Natale" (Moş Crăciun), ceea ce a provocat dezamăgirea copiilor şi indignarea părinţilor. [necesită citare]
În 1931, Moş Crăciun a primit o nouă alură printr-o campanie publicitară, desfăşurată de compania Coca-Cola. Desenatorul Haddon Sundblom i-a dat lui Moş Crăciun o burtă durdulie, un aer jovial, costumul său roşu şi o atitudine tolerantă. În următorii 35 de ani, Coca-Cola va difuza astfel de portrete ale lui Moş Crăciun în presa scrisă. Chiar şi în ziua de astăzi, Coca-Cola, foloseşte aceeaşi imagine a lui Moş Crăciun în spoturile publicitare realizate cu ocazia sărbătorilor de iarnă.
Colinde
• Trei Păstori
Trei pastori se intalnira
Si asa se sfatuira
Raza soarelui
Floarea Soarelui
Haideti fratilor, sa mergem
Floricele sa culegem
Raza soarelui
Floarea Soarelui
Se le culegem cu vita
Sa-mpletim o cununita
Raza soarelui
Floarea Soarelui
Si sa facem o cununa
S-o impletim cu voie buna
Raza soarelui
Floarea Soarelui
Sa o ducem lui Hristos
Sa ne fie de folos
Raza soarelui
Floarea Soareluï
• Sus la Poarta Raiului
1)sus la poarta Raiului
poarta Raiului
paste turma Tatalui
turma Tatalui
R:linu'i lin si iara lin
bate vantul frunza lin
lin si iara lin
2)dar la turma cine sta
cine cine sta
sta chiar Maica Precista
Marica Precista
R:
3)langa ea un leganel
da un leganel
cu un copilas in el
copilas in el
R:
copilasul cand plangea
puiul cand plangea
Maica Sfanta'l legana
Maica'l legana
R:
copilasul cand dormea
puiul cand dormea
Maica Sfanta lin canta
Maica lïn canta
R:
• Steaua sus răsare
Steaua sus rasare
Ca o taina mare
Steaua straluceste
Si lumii vesteste
Si lumii vesteste
Ca astazi Curata
Preanevinovata
Fecioara Maria
Naste pe Mesia
Naste pe Mesia
Magii cum zarira
Steaua si pornira
Mergand dupa raza
Pe Hristos sa-l vaza
Pe Hristos sa-l vaza
Si daca pornira
Indata-L gasira
La Dansul intrara
Si se inchinara
Si se inchinara
Cu daruri gatite
Lui Hristos menite
Luand fiecare
Bucurie mare
Bucurie mare
Care bucurie
Si aici sa fie
De la tïnerete
Pan-la batranete
Pan-la batranete
• O ce veste minunată!
I.
O , ce veste minunată!
În Betleem ni s-arată
Astăzi s-a născut
Cel făr' de-nceput
Cum au zis prorocii.
II.
Că la Betleem , Maria
Săvârşind călătoria,
Îmtr-un mic sălaş,
Lângă-acel oraş,
A născut pe Mesia.
III.
Pre fiul în al Săau nume,
Tatăl L-a trimis în lume,
Să se nască
Şi să crească,
Să ne mântuïască.
• O brad frumos
O, brad frumos, o brad frumos,
Cu cetina tot verde.
Tu esti copacul credincios,
Ce frunza nu si-o pierde,
O, brad frumos, o brad frumos,
Cu cetina tot verde.
O, brad frumos, o brad frumos,
Verdeata ta imi place.
Cand o revad sunt bucuros
Si vesel ea ma face.
O, brad frumos, o brad frumos,
Verdeata ta imi place.
O, brad frumos, o brad frumos,
Cu frunza neschimbata.
Ma mangai si ma faci voios
Si ma-ntaresti indata.
O, brad frumos, o brad frumos,
Cu frunza neschïmbata.
Acestea sunt cele mai cunoscute.
Acum, in final de post, fie ca nasterea Mântuitorului nostru Iisus Christos sa va aduca numai fericire, sănătate şi tot ceea ce vă doreşte sufletul.
Crăciun Fericit alături de cei dragi şi să vă aducă Moşul tot ce vă doriţi !!!