■ La revedere 2oo9, Bun venit 2o1o !!!

Ultimul suflu al anului 2oo9.

Norii se aduna, posomorati, deasupra satului. Si, dupa-masa, o ploaie subtire se arunca peste sat, lasandu-ti o impresie ciudata, ca si cum anul 2oo9 ar plange, acum la sfarsit. Cel putin asa stau lucrurile in mica mea minte plina de imaginatie.

2oo9 isi da ultima suflare peste cateva ore, in final. A fost un an nou, un an al experientelor, un an al dezamagirilor amoroase [chit ca fiecare an e, dar asta a fost cel mai daunator sufletului meu], un an al incercarilor, un an al reusitelor, un an al pierderilor materiale, un an al rabdarii si al stapanirii de sine. Un an mai ciudat, in final.

Deci, ce sa lasam in urma odata cu 2oo9:

■ minciunile si trufia
■ egoismul si lenea
■ rautatea, in general
■ gripa porcina, gripa magareasca, gripa animalo-x-uleasca
■ criza economica mondiala
■ mandria, mai ales pentru faptele cu caracter intim ( ce trebuie impartasite doar cu partenerul/partenera de viata )

Si ce sa speram pentru 2o1o:

■ sanatate, in primul rand
■ caldura sufleteasca, dragoste
■ un camin, o casa
■ sa se termine criza cat mai repede, locuri de munca
■ ieftiniri [desi nu vor fi...]
■ mai putine taxe pentru nimicuri
■ intelegere si dorinta de a face si a drege
■ puterea de a muta Oceanul Atlantic
■ puterea de a escalada cei mai inalti munti
■ vointa de a schimba o tara decazuta
■ ETC [ numa' lucruri bune ]

Sa aveti parte de un an nou, plin de cele amintite mai sus, multa sanatate, bucurii, sa incepeti cu piciorul drept anul ce bate la usi.

LA REVEDERE 2009 !!!
BUN VENIT 2010 !!!

LA MULŢI ANI !!!

■ Crăciun şi Post-Crăciun

24 Decembrie 2009
Se numeste ajunul Crăciunului. Obiceiurile vechi ar trebui sa se petreaca: colindatul, din casa in casa [sau aproape, dupa preferinte!], rasplatitul cu cozonaci si ceva sa potoleasca gura uscata a sarmanilor colindatori...pregatirile nebune a prajiturilor, impodobirea bradului...si asa mai departe. Unele sunt reale, altele sunt alterate de mentalitatea moderna. Sau poate ca intotdeauna a fost asa...poate ca povestile legate de colindat sunt inspirate din pura imaginatie...probabil ca tipul de rasplata descris in acele povesti si poezii are caracter pur imaginar, partea reala fiind egala cu 0. Ideea e ca atunci cand zici colindat, cel putin prin partile mele, spui "BANI". Exista persoane care te mai indeamna sa intri in casa si care iti ofera prajituri si "tării". Dar sunt rare persoanele acelea, in cel mai sigur caz sunt persoane care nu au altceva de facut decat sa faca pe gazdele antice - ceea ce ar fi bine, ar fi super bine...cred. Spiritul s-ar pastra in acest fel. Ideea e ca ceea ce ii impinge pe multi [nu pe toti!] spre e colindat e "foamea materiala". Nicidecum ideea anuntarii nasterii Mântuitorului. Si felul in care curg cuvintele ... mai bine ne-am lasa de meserie, in unele cazuri. Am intalnit si colindatori care chiar mergeau cu colinda doar pentru dragul de a canta si o faceau si bine. Dar, pe de alta parte, am intalnit colindatori care erau total pe langa, veniti doar dupa chemarea "aurului". Mi-aduc aminte ca sarmanul meu strabunic ( odihneasca-se-n pace! ) a rasplatit cu 1 leu ( 10.000 vechi ) 2 copii, acum vreo ... 6-7 Craciunuri. Cei doi erau printre ultimii colindatori care soseau la poarta mea. Si restul e istorie.

In afara de colindatori - care anul asta nu s-au prea auzit pe la mine, doar niste tobosari nebuni - mai exista un aspect trist despre care as vrea sa amintesc - SPIRITUL Craciunului. Pe 24 decembrie ma uitam la TV, pe un post strain. Tin sa amintesc ca e destul de "user-friendly" postul, nu e genul canalelor care doar politici transmit si emisiuni de amuzat strabunica de 80-90 de ani. Si, totusi, in seara de ajun imi transmit ce? Doua filme cu Eddie Murphy. Mda. Am si adormit de la primul inca. Mult mai bine.

25 Decembrie 2009
Sa zicem ca nu ai chef sa te trezesti in dimineata de Craciun. Sa zicem ca ai visat prea bine, mult prea bine si prea frumos si poate inca visai daca nu ar fi intervenit factorul perturbator. In cazul meu, frate-meu. Era doar 11:30 AM, cam asa ceva. Si eu inca dormeam, nestingherit. Vine frate-meu si ma trezeste: "hai, trezeste-te" si bla bla bla -uri de astea. Nu am ce sa ii fac. Ma ridic din pat, pomul in fata mea si darurile sub el - si langa el. Sa zicem ca un cadou e un cadou, in orice forma a sa. Dar cand un cadou nu e bun - si ma refer la adidasi si o pereche de pantaloni - atunci ce ar trebui sa fac ? Sa urlu de bucurie? Mai ales atunci cand fratele primeste ceva mult mai scump si functional 100%... Presupun ca acestea erau motivele mele. Motivele pentru care, aflandu-ma in bucatarie cu bunica si mama, apas cu putere pe clanta usii...rezultat ? Limba ramane blocata - usa ramane blocata - si toti 3 suntem blocati in bucatarie.

Incep sa rad de situatia haioasa in care suntem pusi - blocati in propria bucatarie!. Mama se ia si incearca una alta, de la un cutit mai subtire la altul, doar-doar va reusi sa deschida usa. Eu ma satur si ma arunc pe geam si ies, lasand celelalte doua victime ale incidentului sa se descurce. Telefonul suna. E tatal meu (*). Va veni la masa... Si bucataria e inca blocata. Ok, ok, intr-un fel sau altul, au reusit sa deschida usa de la bucatarie si sa ii dea bun-venit tatalui meu (*). Pana se termina mancarea, incep sa port o discutie cu el - chit ca nu prea batea in nicio parte... Spre finalul despartirii, ii dau lui sa citeasca niste poezii. Cica, ar fi observat ca scriu din suflet ( lucru foarte adevarat, by the way ) si ca e multa suferinta in ceea ce scriu ( lucru la fel de adevarat ) si ca ar trebui sa scriu in continuare. O voi face. Doar pentru ca imi place mie. Si ma simt bine. Si e o alta cale de a ma elibera, pe langa unele postari ciudate de pe blog.

26 Decembrie 2009
O numim a doua zi de Crăciun. O trezire matinala - 7:56 AM. Nu e tocmai trezirea pe care mi-ar place sa o am intr-o zi de vacanta. Dar asta e. Adidasii-cadou trebuie schimbati. Asadar, pe la 8:50 AM urc in masina si tai-o spre Arad. Ideea zilei de 26 decembrie consta in ceea ce s-a intamplat seara cand, speriat, frate-meu intra in camera in care stau eu si calculatorul si incepe sa urle ca avem un soarec in casa!...
Sar imediat cu celularul, gata de filmari. Si, intr-adevar, soarecul era. Am chemat "Mice-Busters" sa isi faca treaba. Eu m-am ocupat doar de filmari si poze. Mare ne-a fost surpriza cand am vazut ca erau 2 soareci. Din pacate, ERAU. Acum sunt printre ingerasi. Sau poate in alta parte, cine stie. Cine si stie pe unde s-au strecurat in camera/casa.

Have a "mousey" day!

■ Craciun ( Analiza Sistematica )

23 Decembrie 2009

In alte parti e mai frig decat aici. O simt in oasele neatinse de aerul de afara. Nu e chiar asa frig, e aproape placut placut sa iti plimbi membrele uscate prin aerul mai oxigenat de afara. Soarele se chinuie sa straluceasca, undeva sus. Dispare tot mai repede, dincolo de orizont, lasand doar o dara aurie in urma, printre nori. Ca si o pata orizontala de pictura in ulei, pierduta undeva printre norii cerului si acoperisurile caselor de la sat. Pregatiri. Se fac pregatiri. Prajituri, atmosfera de Craciun, candva se aranja si bradul... Cat de mult mai simtim Craciunul in adevarata sa forma originara? Prea putin, cred.
Ei bine, in onoarea acestei sarbatori, am cules cate ceva de pe wiki ( :D ). Enjoy.

Istoria Sarbatorii

Crăciunul a început să fie serbat de către creştini pe 25 decembrie, după cel puţin trei secole de la începerea misiunii de evanghelizare a apostolilor, anume începând cu secolul al IV-lea în Vest şi începând cu cel de-al V-lea secol în Est. Iniţial, sărbătoarea naşterii lui Hristos era ţinută pe 6 ianuarie, istoricii ştiind azi că ea se celebra deja în 336 d. Chr., la Roma. ^[9] (în Est, „Boboteaza”, serbată la data de 6 ianuarie începând cu secolul al IV-lea, celebra pe atunci naşterea, botezul şi primul miracol al lui Iisus, în timp ce gnosticii (sectă creştină considerată eretică de către creştinismul canonic) serbau aceeaşi „Epifanie” în Egipt, încă din secolul al II-lea, tot la data de 6 ianuarie, când, în viziunea lor, „Iisus s-a arătat ca Fiul lui Dumnezeu la botez” ^[10]). Sextus Julius Africanus, un creştin din secolul al III-lea, este primul care alege în 221 d. Chr. această dată pentru naşterea lui Iisus, care însă nu va fi celebrată încă multă vreme de către ceilalţi creştini, care preferau 6 ianuarie. ^[11]

În primele două secole creştine, a existat o puternică opoziţie la celebrarea zilelor de naştere a martirilor şi a lui Iisus. Numeroşi Părinţi ai Bisericii au emis comentarii sarcastice privitoare la obiceiul păgân de a celebra zile de naştere, când, de fapt, sfinţii şi martirii trebuiau, în viziunea lor, să fie celebraţi la data matiriului lor, adică la data „adevăratei lor naşteri” din prespectiva bisericii^[12]. Mulţi creştini ai primelor secole erau scandalizaţi şi de veselia şi festivismul celebrării, pe care îl vedeau ca fiind o reminiscenţă a păgânismului, în special al Saturnaliilor^[13]. romane

Ei aveau dreptate să afirme asta: plasarea sărbătorii naşterii lui Iisus Hristos din momentul în care aceasta a început să fie celebrată de creştini, exact la finele lui decembrie sau începutul lui ianuarie (adică 25 decembrie sau 6 ianuarie), se datora copierii tradiţiilor păgâne, căci Evanghelia nu dă nici un detaliu despre data naşterii lui Iisus.^[11]

Din motive politice, aşa cum sugerează istoricul Edward Gibbon, ierarhia creştină a considerat copierea sărbătorilor şi a riturilor păgâne ca fiind soluţia răspândirii accelerate a cultului lor în mase, mase care pe atunci erau puternic ataşate vechilor sărbători şi practici rituale păgâne^[14].

Factorul pentru care primii creştini au ales datele de 25 decembrie sau 6 ianuarie ca moment al naşterii Fiului lui Dumnezeu a fost deci că la aceste date, în lumea romană, germanică şi orientală se celebrau diverse date de naştere ale zeilor păgâni^[15]. Povestea unui zeu salvator născut din fecioară pe 6 ianuarie sau 25 decembrie, nu era deloc nouă, cele mai multe culte păgâne ale vremii adorând câte un astfel de zeu. Astfel, pe 6 ianuarie, data solstiţiului egiptean, era celebrată revărsarea apelor Nilului şi în „cultele misterelor” locale naşterea „eonului” din fecioară^[16]. Epifaniu, scriitor creştin, redă în lucrarea sa ritul celebrărilor din 6 ianuarie şi semnificaţia acestuia la egipteni şi la arabii din „Petra” (Eleusa, unde se serba naşterea pruncului-zeu Dusares din fecioară. Alt scriitor creştin, anume Ipolit, descrie cum la Eleusis, în Grecia, se celebra tot atunci sărbătoarea misterelor, când ierofantul exclama la naşterea pruncului sacru: „Fecioara care era grea a conceput şi a născut un fiu!”. Tot pe 6 ianuarie grecii sărbătoreau naşterea zeului Dionis, zeul care ca şi Iisus, transforma apa în vin.

O sărbătoare populară la Roma celebra pe 25 decembrie naşterea Soarelui neînvins (Dies Solis Invicti Nati, Deus Sol Invictus), ca simbol al renaşterii soarelui şi alungării iernii (ca şi Saturnaliile). Odată ce creştinii au abandonat celebrarea naşterii Fiului lui Dumnezeu pe 6 ianuarie optând pentru data de 25 decembrie, scriitorii creştini fac frecvente legături între renaşterea soarelui şi naşterea lui Hristos^[11].

Triburile nord-europene (germanice) celebrau şi ele, la aceeaşi dată, „Iule”, pentru a comemora „renaşterea soarelui dătător de lumină şi căldură”, de maniera în care şi creştinii spuneau despre Isus, născut tot atunci, că este „Lumina lumii”^[17]. Reprezentările numismatice romane ale lui Sol invictus prezintă adesea un chip cu o coroană de raze, aşa cum în primele reprezentări creştine Iisus avea şi el o coroană de spini. Astfel că, în secolul al V-lea chiar, în vremea papei Papa Leon I cel Mare, erau creştini care afirmau că serbează nu atât naşterea lui Hristos, cât a zeului-soare, fapt care l-a determinat pe acest papă să-i mustre pe rătăciţi, însă nu negând cumva că trebuie cinstit zeul-soare, ci doar că nu trebuie cinstit mai mult decât Hristos (Sermo XXII) ^[18].

Unul dintre zeii cei mai populari la Roma, în perioada ridicării creştinismului, anume Mitra, avea şi el ziua de naştere serbată pe 25 decembrie. Mitra era un zeu persan al cărui cult şi rit era şi foarte asemănător creştinismului, aşa cum constata scriitorul creştin Iustin Martirul în Apologia sa prin secolul al II-lea, aşa cum va remarca mai târziu şi Tertulian la debutul secolului al III-lea. (De praescritione haereticorum)^[19]. Pe la mijlocul secolului al III-lea, Sfântul Ciprian cartaginezul, clama extaziat: Oh, ce magică lucrare a Providenţei că ziua în care Soarele s-a născut … Hristos şi el se naşte! ^[20].

Creştinii secolului al III-lea credeau că creaţia lumii a avut loc la echinocţiul de primăvară, pe atunci plasat pe 25 martie; prin urmare, noua creaţie prin „întruparea lui Hristos” (concepţia), trebuia, în viziunea lor, să aibă loc tot pe 25 martie, moment de la care numărându-se 9 luni (sarcina, gestaţia) se obţinea data de 25 decembrie^[21].

Sărbătorile din jurul solstiţiului de iarnă au, după cum se vede, o origine precreştină. Ele sunt legate în mod indisolubil de evenimentele astronomice care au loc în acea perioadă.

Evenimentele astronomice, care în vechime permiteau stabilirea datelor pentru monta animalelor, semănături şi măsurarea rezervelor de hrană pentru iarnă între recolte, ne permit să înţelegem apariţia diferitelor mitologii şi tradiţii culturale. În noaptea solstiţiului de iarnă, un observator aflat în emisfera nordică poate observa cum cele trei stele din centura lui Orion se aliniază cu cea mai strălucitoare stea din est, Sirius, indicând punctul unde va răsări soarele în dimineaţa de după solstiţiul de iarnă. De la data solstiţiului de vară, soarele a descris un arc de cerc descrescător de-a lungul cerului sudic. La data solstiţiului de iarnă, soarele îşi opreşte coborârea pe cer iar durata de lumină zilnică atinge minimul pentru 3 zile, timp în care soarele nu îşi modifică poziţia pe orizont. După acest moment soarele îşi începe ascensiunea pe cerul nordic iar durata zilelor începe să crească. Bazându-se pe aceste fapte, multe culturi dau acestui interval interpretarea unei renasteri a soarelui şi a unei întoarceri a luminii. Această întoarcere este sărbătorită din nou la data echinocţiului de primăvară, când durata zilei o egalează pe cea a nopţii (dată de care se leagă în creştinism sărbătorirea Paştelui).

Mos Craciun

Moş Crăciun este versiunea mai nouă a Sfântului Nicolae care şi-a făcut apariţia în secolul I. El apare ca un om bătrân prietenos care împarte cadouri tuturor copiilor în noaptea de Crăciun24 spre 25 decembrie). (de

Chiar dacă mitul poate varia de la zonă la zonă, în special în funcţie de clima în perioada Crăciunului (care pleacă de la o iarnă îngheţată în emisfera nordică şi ajunge la o vară călduroasă în emisfera sudică), în general ni-l imaginăm pe Moş Crăciun ca fiind îmbrăcat într-un costum roşu, având o barbă lungă şi albă şi locuind într-o ţară nordică ( mai frecvent în Finlanda sau în Canada). Spiriduşii îl ajută la pregătirea cadourilor. El împarte cadourile cu ajutorul unei sănii zburătoare, ce este trasă de reni (sau pe o planşă de surf în Australia). Moş Crăciun intră în case prin horn (dacă există unul) şi pune cadourile sub pomul de Crăciun sau în cismele pregătite special pentru aceasta.

Nu este clar când şi pe ce cale a pătruns mitul lui Moş Crăciun în obiceiurile româneşti. În orice caz, Moş Crăciunul românesc, cu plete dalbe, nu are alura unui yankeu publicitar, sania lui nu este trasă de reni, în cel mai bun caz de cerbi. Astăzi nu poate fi despărţit - nici în imaginaţia copiilor, nici în pregătirile părinţilor - de sărbătoarea Ajunului (seara de 24 decembrie). În timpul regimului comunist ateist, i s-a schimbat numele după modelul rusesc în "Moş Gerilă", ceea ce a provocat riposta promptă a lui Al.O.Teodoreanu-Păstorel într-un distih celebru care, din motive de purism academic, nu poate fi redat aici.

Un rol important în crearea mitului l-a avut pastorul american Clement Clarke Moore, autor al unui poem care îl prezenta pe Sfântul Nicolae ca şi un personaj simpatic, dolofan şi zâmbitor, care împarte cadourile din sania sa trasă de reni. Publicat pentru prima dată în ziarul SentinelNew York pe 23 septembrie 1823, poemul a devenit în anii următori foarte căutat, ajungând în mai multe cotidiane din Statele Unite, dar fiind şi tradus şi publicat în întreaga lume. din

În 1860, cotidianul Harper's Illustrated Weekly a publicat un desen al lui Santa Claus, îmbrăcat într-un costum roşu ornat cu nasturi negri şi cu o curea din piele. Timp de aproape 30 de ani, Thomas Nast, desenator şi caricaturist al ziarului, va ilustra prin sute de desene toate aspectele legendei lui Moş Crăciun şi va da mitului principalele sale caracteristici vizuale. Nast este şi cel care a "stabilit" în 1885 că reşedinţa lui Moş Crăciun se află la Polul Nord. Această idee a fost preluată anul următor de scriitorul George P. Webster.

În Italia, într-o emisiune televizată pentru copii, s-a demonstrat în mod "ştiinţific" - pe baza datelor fizice de viteză şi calcul al timpului necesar pentru împărţirea darurilor - inexistenţa lui "Babbo Natale" (Moş Crăciun), ceea ce a provocat dezamăgirea copiilor şi indignarea părinţilor. ^{[necesită citare]}

În 1931, Moş Crăciun a primit o nouă alură printr-o campanie publicitară, desfăşurată de compania Coca-Cola. Desenatorul Haddon Sundblom i-a dat lui Moş Crăciun o burtă durdulie, un aer jovial, costumul său roşu şi o atitudine tolerantă. În următorii 35 de ani, Coca-Cola va difuza astfel de portrete ale lui Moş Crăciun în presa scrisă. Chiar şi în ziua de astăzi, Coca-Cola, foloseşte aceeaşi imagine a lui Moş Crăciun în spoturile publicitare realizate cu ocazia sărbătorilor de iarnă.

Colinde

• Trei Păstori

Trei pastori se intalnira
Si asa se sfatuira
Raza soarelui
Floarea Soarelui

Haideti fratilor, sa mergem
Floricele sa culegem
Raza soarelui
Floarea Soarelui

Se le culegem cu vita
Sa-mpletim o cununita
Raza soarelui
Floarea Soarelui

Si sa facem o cununa
S-o impletim cu voie buna
Raza soarelui
Floarea Soarelui

Sa o ducem lui Hristos
Sa ne fie de folos
Raza soarelui
Floarea Soareluï

• Sus la Poarta Raiului

1)sus la poarta Raiului
poarta Raiului
paste turma Tatalui
turma Tatalui

R:linu'i lin si iara lin
bate vantul frunza lin
lin si iara lin

2)dar la turma cine sta
cine cine sta
sta chiar Maica Precista
Marica Precista

R:

3)langa ea un leganel
da un leganel
cu un copilas in el
copilas in el

R:

copilasul cand plangea
puiul cand plangea
Maica Sfanta'l legana
Maica'l legana

R:

copilasul cand dormea
puiul cand dormea
Maica Sfanta lin canta
Maica lïn canta

R:

• Steaua sus răsare

Steaua sus rasare
Ca o taina mare
Steaua straluceste
Si lumii vesteste
Si lumii vesteste

Ca astazi Curata
Preanevinovata
Fecioara Maria
Naste pe Mesia
Naste pe Mesia

Magii cum zarira
Steaua si pornira
Mergand dupa raza
Pe Hristos sa-l vaza
Pe Hristos sa-l vaza

Si daca pornira
Indata-L gasira
La Dansul intrara
Si se inchinara
Si se inchinara

Cu daruri gatite
Lui Hristos menite
Luand fiecare
Bucurie mare
Bucurie mare

Care bucurie
Si aici sa fie
De la tïnerete
Pan-la batranete
Pan-la batranete

• O ce veste minunată!

I.
O , ce veste minunată!
În Betleem ni s-arată
Astăzi s-a născut
Cel făr' de-nceput
Cum au zis prorocii.
II.
Că la Betleem , Maria
Săvârşind călătoria,
Îmtr-un mic sălaş,
Lângă-acel oraş,
A născut pe Mesia.
III.
Pre fiul în al Săau nume,
Tatăl L-a trimis în lume,
Să se nască
Şi să crească,
Să ne mântuïască.

• O brad frumos

O, brad frumos, o brad frumos,
Cu cetina tot verde.
Tu esti copacul credincios,
Ce frunza nu si-o pierde,
O, brad frumos, o brad frumos,
Cu cetina tot verde.

O, brad frumos, o brad frumos,
Verdeata ta imi place.
Cand o revad sunt bucuros
Si vesel ea ma face.
O, brad frumos, o brad frumos,
Verdeata ta imi place.

O, brad frumos, o brad frumos,
Cu frunza neschimbata.
Ma mangai si ma faci voios
Si ma-ntaresti indata.
O, brad frumos, o brad frumos,
Cu frunza neschïmbata.

Acestea sunt cele mai cunoscute.

Acum, in final de post, fie ca nasterea Mântuitorului nostru Iisus Christos sa va aduca numai fericire, sănătate şi tot ceea ce vă doreşte sufletul.

Crăciun Fericit alături de cei dragi şi să vă aducă Moşul tot ce vă doriţi !!!

■ Petrecere in cel mai rece Iad

Unii ii spun raiul alb. Altii, care nu sunt atat de obisnuiti cu ea, ii zic miracol de Craciun.

Decembrie, 2009.

In prima parte inca stralucea Soarele deasupra orasului. Erau avertismente cum ca in alte parti - excluzand zonele de munte - avea sa isi faca aparitia maiestuoasa zapada, curand. Foarte curand. Lumea din oras incepea sa fie sceptica, zapada parea sa fie tot mai un indepartat vis, un vis ce nu ar fi devenit niciodata realitate palbabila. Si soarele inca isi facea de cap pe strazile curate, prin ramurile uscate ale copacilor, pline cu grauri si ciori nestingherite.
Existau studenti care isi petreceau mersul in tricou, acoperiti, pe parcursul drumului, pana la faculta', de o eventuala geaca care sa le distruga sentimentul de frig - sau sa previna un val de frig, imperceptibil, normal, doar nu suntem Nostradamus! - si astfel treceau orele, minutele, secundele - zilele.

Calaretul alb, aducatorul frigului s-a facut vazut pe la jumatatea lunii. La inceput, putini fulgi, ici-colo, fara forta, nu se prindeau de lucrurile din jur - nici de strazi, nici de masini, nici de terenul de fotbal de langa MV-uri. Era prea slabita zapada, abia ce a ajuns aici. Avea nevoie de putin ragaz. Si, dupa acordarea acestui ragaz, si-a inceput magnificul concert rece. Rafale continue de zapada, un val de frig neincetat. Iarna a venit, din nou. Mai hotarata decat anul trecut sau decat acum 2 ani.

Toata lumea era cuprinsa de acest val de frig. Europa e toata ninsa. Si in State zapada isi face de cap. Se pare ca anul asta, zapada isi va mentine regatul pentru ceva vreme. Toate drumurile sunt inzapezite, accesarea se face in mod aleator si in mod dificil. In primele zile de "furtuna", de viscol, luminile din România se sting si se aprind... Pane de curent continue, uneori care dureaza, altele care se sting in cateva milisecunde. Ce sa zic, destul ca sa se distruga aparatele... Si pe cine dam vina, in final? Pe iarna? Pe vremea de afara? Sau ar trebui sa dau vine pe "draga" mea tara, pentru felul in care sunt facute toate lucrurile...cred ca ar fi mai potrivit asa. Si alte tari au fost sub influenta comunismului dar s-au redresat, in timp. SCUZE EXISTA INTOTDEAUNA PENTRU A NU FACE, adevarul se regaseste doar in lene. Putem sa IUBIM tara noastra, putem sa o ridicam in slavi, putem sa compatimim calculatoarele noastre - totul e rahat alb, pur si imaculat. Ca zapada de afara.

O zi faina!

■ Victus sum !

Ieri, 17 decembrie 2009

Ziua de miercuri a fost foarte relevanta pentru comportamentul meu din ziua respectiva - avand in vedere ca teoretic am intrat, in sfarsit, in vacanta, m-am hotarat sa sarbatoresc. Cum? The American Style! O sticla de Mountain Dew la 2,5L si o punga de chipsuri cu pui la rotisor, asta a fost petrecerea mea. Sau principalele ingrediente. Ca si desert s-a gasit a fi serialul True Blood (nu il recomand multor persoane :P). Asta a fost miercuri. Trei episoade, o sticla de suc, o punga de chipsuri, un coleg ca partener la film - asta a fost miercuri.
Ieri - o trezire brusca, nebuna, ingrozitoare - la ora 5 dimineata. Arunc o privire zombilica asupra ceasului de mana tinut la un capat al patului - 5 dimineata... Fuck! De ce la ora asta ?!
Ma ridic cu greu - mai mult zombie decat om - si ma indrept spre grupul sanitar, cu o sete nebuna de a ma elibera de lichidul in surplus ce circula prin corpul meu. Zis si facut. Ma intorc in camera, beau putin MD din frigider si ma bag din nou in pat. Niciodata sa nu bei un suc acidulat rasuflat, rece si pe stomacul gol, niciodata!
6:40: alarma de la telefon suna - cunoscuta melodie de la Papa Roach - To be Loved - si ma trezesc. O durere de cap - la inceput, nu i-am dat importanta. Mi-am zis ca e din cauza trezirii premature de la ora 5. Asadar, zombălău, din nou, ma indrept spre grupul sanitar si imi fac treaba usoara. Urmeaza dusul matinal, echiparea si plecatul spre faculta.

Mandrie. S-ar putea sa fie mandrie personala - sau prostie pura - ceea ce m-a condus, din nou, in ultima zi a acestui an de faculta sa merg imbracat in blugi - si asta nu e asa de important - si tricou - cred ca asta face diferenta intre un om intelept si un nebun disperat, probabil in calduri premature sau postinvernale -, acoperit de un strat de geaca de 5 kile ( glumesc ! ). In ghiozdan mi-am aruncat si o bluza - ciudata premonitie pentru un calduros ca mine! - pentru orice eventualitate.

Afara e frig. Foarte frig. Zapada stapaneste tot taramul pe care calc - oriunde m-as uita, doar praf alb domneste in zare. Perfect... Dar, intr-un anume fel, mai ciudat, nu simt frigul in toata puterea si splendoarea sa. Din contra. Doar urechile imi sunt putin degerate de vantul rece. Si nasul mai debiteaza, din cand in cand, secretii ale mucoasei nazale...Intru in sala in care aveam primul curs. Imi dau jos geaca. Raman in tricou. Primesc critici. Dar aici nu e frig!...

In a doua ora simt primele frisoane si imi iau bluza de rezerva. Asta e inceputul trist al eroului infierbantat. In a 3-a ora deja ma iau frisoanele de-a binelea si capul imi debiteaza tot felul de impulsuri ce ma deranjeaza - primele dureri de cap...Intr-un final, se termina si ora a 4-a si ma pot duce fericit spre camin, sa asist la mult asteptata plecare acasa, in vacanta - racit de-a binelea, cel putin. Membrele imi sunt lipsite de forta si capul il simt greu deasupra umerilor...IRONIE A SORTII...3 luni de zile am fost doar in tricou si geaca, fie ploaie, fie frig, fie zapada... si acum, in ultima zi a sentintei pre-vacanta, ademenesc virusul tampit al racelii... Ieri nu a fost atat de acut impactul - l-am simtit in dureri de cap - mai multe sau mai putine - dar ziua de azi a fost marcanta...

Azi, 18 decembrie 2009

O prima trezire la 8 fara ceva... O usurare pe la WC si apoi din nou somn pana la 10. O scurta navigare pe calculator, 3-4 sandwichuri si putin ceai indian cu cate-un strop de lamaie, ici-colo. Si apoi, somn. Somn...un somn lung pana la ora 15:15... Am fost trezit, vai mie, de acel vis dulce...din noi... Parca soarta se joaca cu sufletul meu - dar visul va ramane secret. Conteaza ca e ceva pe care as face-o dar nu mai am acel mijloc prin varfurile degetelor si ale buzelor...cred ca am zis destul...Fuck dreams...intotdeauna acolo sa isi impuna punctul de vedere, sa iti distruga soarta, sa te baga in ceata, sa iti deschida noi dubii, sa te conduca pe drumul rece si intunecat al neincrederii...sau sa iti dea forta sa faci pasul...Cine mai si stie... Totul e relativ si soarta se va schimba si pentru mine din punct de vedere sentimental.

Cu greu ma ridic din pat - sunt tot lipsit de energie - durerea capului ma copleseste, membrele abia ce le mai simt - imi zic ca nu ma face o boala! si ma duc, pe la 16:00 sa mananc, in sfarsit. Va trebui sa treaca si asta...

Si, astfel, eroul infierbantat, intotdeauna in tricou, pregatit pentru orice infruntare cu vremea, cade rapus - dupa aproximativ 3-4 ani de neatingere din partea racelii...Asta e. Nu sunt, din cate vad, imun in etern. Si, de data asta, mi-am fortat singur mana...Victus sum! ( invins sunt! )

O seara faina sa aveti!

■ Fulgi Primordiali

12.12.2009

Frigul se coboara din imensele departari, tot mai aproape de locatia mea. Orasul se aprinde cu luminile serii, cerul se intuneca instantaneu si putina ceata invaluie orizonturile vizibile ( transformandu-le in invizbilitate strategica, ici-colo! ). Frigul ( cica! ) e deja stapan pe aceste nobile pamanturi - cat adevar se gaseste in aceasta informatie nu stiu sigur - simtul frigului e, ca o droaie de lucruri pe lumea asta - ceva relativ. Strazile ce le pot regasi in orizontul vizibil sunt aproape pustietati in rugina - ici-colo vreun student trezit pentru recuperari, insotit de o umbrela pentru a se proteja de o eventuala ploaie - sau, cine stie, poate urmeaza un eveniment neprevazut. Ar fi si timpul pentru asa ceva, nu ?

Si uite-l, inspre seara, mult inspre seara, arunc o privire spre lumea externa, din coliba mea eterna - si uite-l, evenimentul neprevazut - mult asteptat dar totusi nesigur - ninsoarea. Prima ninsoare - sigur, mai mult lapovita, fulgi prea tineri, prea plapanzi pentru a putea fi asimilati de nemilosul si recele asfalt al strazilor. In roiuri se plimba in atmosfera stearsa a orasului, zburdand dintr-o parte in alta, lasand in urma doar briza rece a dansului lor frenetic. Un vanticel ii acompaniaza in acest dans exotic ( sau poate ar fi mai potrivit sa folosesc cuvantul "invernal" ).

Si totusi...in toata aceasta splendoare se regaseste o oarecare tristete... Privesc cu atentie dansul fulgilor primordiali... Atat de multi, atat de voiosi in bataia vantului...atat de insensibili la starile sufletesti ale oamenilor...atat de inumani...si totusi...atat de veseli, atat de ... "impreuna", fiecare avandu-si, la mica distanta, perechea ce i-a fost sortita... Un oftat e aruncat din caile mele respiratorii si imprastie un strat de aer cu o temperatura mai mare decat cea a balerinilor insetati de vise tulburi.

Vad aerul cald cum se prelinge in atmosfera lor, le strica planurile, ii dezechilibreaza, ii distruge, le rupe legaturile, rupe lantul perechilor ce credeau ca sunt legate pe vecie - distruge sperantele acelora ce sunt la inceput de drum - dar exista si fulgi care raman impreuna, indiferent de suflul meu distructiv...Cinste lor.

Inchid geamul. O ultima privire spre cer si o rugaminte in suflet. O ultima dara de dispret din partea dansatorilor la adresa mea. Un ultim suspin. Si prima ninsoare de anul acesta...

Si roiul fluturilor albi si reci isi continua dansul, inca...

■ Love as a curse

O seara de decembrie.

Luminile stinse in camera de camin, doar debaraua emana o palida, vesnica, perpetua licarire. Nu te poti indragosti de astfel de lumini artificiale. Niciuna nu va fi in intensitate precum lumina naturala ce strabate, sarmana, drum lung in zilele astea reci. Si nici nu va fi. Un coleg doborat de oboseala isi incepe lungul drum spre lumea viselor, calauzit de inalte teluri primordiale. Un altul e plecat, unde? Nu stiu si, deocamdata, nu dau importanta prea mare acestui fapt.
Un pahar de Pepsi Twist Lemon la indemana. O minte fierbanda de inspiratie. O barba pe post de scut. Combinatia perfecta, presupun.
Nu poti. Exista lucruri intangibile pentru mainile tale de muritor. Pentru privirile tale de muritor. Pentru buzele tale de muritor. Exista bariere. Si nu pot fi desfacute. Iar drumurile sigilate de acestea - raman vesnic inchise ermetic - nu se vor deschide celor slabi de ingeri si nehotarati.

Ca om, ca aceea fiinta rationala, ce gandeste, traieste, simte, isi face un mic blog - ca fiinta, simt acea nevoie umana, probabil putin alterata de vremurile noastre dar inca umana, de a avea pe cineva pe langa sufletul meu. Stiu. Probabil 90% din omenire va spune ca sunt un "nesatul", un om ce nu se bucura de ceea ce are... Dar, in acest jalnic contex, eu ar trebui, in toata naivitatea mea, sa accept o soarta singuratica - lucru cu care incep sa ma obisnuiesc. Si atunci, daca te-ai lua dupa acest mirific sfat - bucura-te de ceea ce ai si ai rabdare ca va veni -, ai ramane vesnic singur. Vesnic asteptand. Bucurandu-te, in timp, singur [ in sensul ca acea bucata din suflet nu va fi umpluta vreodata cu stropi dulci de iubire ] de toate "frumusetile vietii.

Tind sa cred ca sunt "deplasat spiritual". In alta ordine de idei, nici atunci cand incerc sa fac ceva pentru a-mi schimba tragicul destin ce se aprinde in jurul meu - nici atunci nu reusesc. Si, culmea, de data asta am incercat nu pentru a-mi rezolva tampita de problema legata de singuratatea lupului nebun - ci fiindca eu, in toata gloria mea de erou trecut prin viata, cat de cat, normal, am cazut...dar gandurile raman aceleasi. Rezultatele la fel de efemere. Si intreaa poveste se incheie, incet-incet, lasand in urma o dara de ceea ce ar putea fi, de ceea ce ar trebui sa faci, de ideile pe care ar trebui sa le depui, de efortul supraomenesc pe care ar trebui sa-l faci pentru ca ambele parti sa fie satisfacute - fericit as fi in singuratatea mea de nu as avea alte probleme in afara de singuratate. Dar, datorita faptului nestatornic ca probleme sunt la orice pas, nu pot echilibra balanta sentimentelor dureroase ce ma apasa.

Raman cu convingerea ca dragostea e tot mai ciudata, tot mai de neinteles, tot mai rece...tot mai de neatins precum a fost si in trecut. Poate putin mai mult, atunci cand esti la un pas si il faci - iar balonul se duce intr-o alta directie. Cu totul alta directie...

Cei ce simt, vor intelege ce spun.
O seara placuta.

■ Inocenţă şi perversism

Înger

şi

Demon

Relativitate.
Totul e relativ. Nimic nu e batut in cuie in viata de zi cu zi, cu exceptia unor principii, fenomene, "asteptari" fizice, bine ancorate in marea enciclopedie a cunoasterii. Restul reprezinta o ecuatie plina de variabile, fiecare avand un alt coeficient in fata, putine constante si un rezultat pe care nu il vom afla, uneori, niciodata.

Ca orice lucru mai sus amintit, inocenţa şi perversismul sunt relative. Primul gand pe care il are o persoana atunci cand citeste cuvantul "pervers" va fi: "Sigur e vorba de un barbat!". De ce? Simplu: pentru ca, vai noua, barbatilor, suntem perversi toti. Toti suntem consumati de o dorinta perversa si toti vom muri cu ganduri perverse. Sigur...Povesti de adormit copiii. Ooooo, si atunci cand rostim cu umilinta cuvantul "inocenta", de cele mai multe ori ne gandim la inocenta unei fete, de obicei sexul frumos fiind purtatorul de necontestat al unui asemnea adjectiv. Ei bine, treaba cu relativismul nu am pus-o degeaba. NU toti barbatii sunt perversi, asa cum NU toate femeile sunt inocente. De ce acest post si de ce aceasta tema? Simplu.

Mi s-a intamplat recent sa asist la o scena pe care as clasifica-o atat de patetica ( in sensul ca ar starni mila si celui mai rece om de pe planeta! ) incat nu pot, desi nu as vrea 100% sa fac asta, sa nu scriu despre perversismul ( si nu e neaparat acel act "obscen" la care se gandesc toti cand au cuvantul! ) de care dau dovada unele fete. Sa presupunem ca exista un baiat in lumea asta care, accidental, in mod voi sau cum vreti, da peste o fata pe un site de dating, ambii - atat el cat si ea - avand cont pe respectivul site.

Toate merg struna la inceput - amandoi se simt atrasi fizic - si uneori chiar mai mult decat la inceput! -, lucrul vazandu-se in soaptele fierbinti si atingerile "de extaz" pe care cei doi si le impart. Ma repet, ambii au acea mica doza de perversism ideologic in interiorul sufletului si ambii sunt ghidati, in mare masura, de atractia fizica pentru celalalt. Dar ce se intampla cand unul din ei cedeaza sufleteste? Atunci cand unul din ei incepe sa tina la celalalt cu adevarat, nu ignorand sentimentul ce-l are in sange si care il face sa fie atat de "pervers" ci, mai simplu, incepand sa "cante" la unison cu sufletul, simtind un alt tip de atractie: iubirea? Tindeti sa credeti ca e vorba de ea, firea delicata (vezi Doamne!) care, magulita, sarutata, atinsa, lovita de cadouri, ea, fiinta divina, perfectiunea creatiei Domnului, cade in acea plasa numita "dragoste".

Ei bine, nu e asa. De data asta cade el, baiatul. Activitatile pe care le sustine sunt din ce in ce mai dese...sufletul ii e tot mai fericit, in timp ce fredoneaza oriunde, oricand, versuri ( si pasi ) din vastul repertoriu al raposatului Michael J. Il vad. Il vad atat de fericit. Uneori e un gram de invidie, asta datorita incapabilitatii mele de a face la fel. Dar alteori ma gandesc ca a luptat sa ajunga aici, si-a schimbat firea pentru a ajunge in culmile Olimpului - si atunci imi revin si imi vad de treaba mea. Si totusi...si lucrurile bune la inceput, vor avea de suferit in final sau undeva pe la mijloc.

Si se apropie, vai mie, seara cu pricina. Saracul plecase inspre "umila" ei locuinta cand, la cateva sute de metri de aceasta, "ingerul" il suna si ii spune ca nu e acasa ( desi vorbisera la telefon despre intalnire cu o zi inainte si chiar cu cateva ore inainte ). Nu are rost sa descriu sentimentul, amaraciunea si deziluziile ce au urmat dupa telefonul nefast al "ingerului". Mai mult o condamnare a manierelor lui decat o scuza a impertinentei proprii. De ar sti ea cate probleme are el - cate sacrificii face el pentru a fi bun pentru ea...

Dar nu. Exista oameni - si chiar si femei !!! - care nu vad unele aspecte esentiale. Oameni ( femei ) care se ascund de mersul pe jos si au nevoie de tramvai pentru a "iesi in societate" ( de parca mersul pe jos cu persoana iubita, tinandu-se de mana nu ar fi o "iesire in societate" ). Intr-un final al unui post ambiguu - totul se rezuma la bani. Fie ai bani sa ii faci pe plac - sa o plimbi oriunde in lumea asta - sau in tara asta, sau chiar in localuri extravagante si foarte scumpe, sa ii cumperi intotdeauna ceva si altele - fie ramai un nimeni, un singur cu durerile tale si pasiunile tale ascunse. Nu e vorba de a nu merge - e vorba de a nu cere imposibilul unei persoane care e la limita fortelor - cum e baiatul de care vorbesc... Perversism? Inocenta? Tinerete? Distractii?

Cheia adevarului se potriveste, ca de obicei, la o usa din mijloc. Adevarul e, intotdeauna, undeva la mijloc.

O zi buna sa aveti!

■ Manuscrisele unui copil cu probleme

Voi explica la sfarsitul postului semnficatia titlului. Aici se gasesc toate - pana acum - postarile "analogice" de pe "blogul" personal pe care il tin din anul 1. Unele se vad mai bine, altele nu. Enjoy!
















Si acum, explicatia. Stateam intr-o seara prin sala de lectura si, la un moment dat, un student din anul 2, din camin se apropie de "blogul" meu si citeste cate ceva pe acolo. Se intoarce catre un coleg si ii zice: "COPIL CU PROBLEME"... Iar eu, in mintea mea: "Daca ai stii ca acel copil cu probleme care a scris alea e la 2 pasi de tine ...".

Bafta la descifrat!

■ Sclavul propriei credinţe

Sclavul propriei credinte.

Ridica fruntea spre cer, cat poti de mult. Simte aerul ce iti mangaie firele de par. Povesti vechi de adormit copii dornici de nopti albe. Probabil. Sa trecem la fapte mai realiste. Sau ceva care sa se apropie cat de cat de realitatea din fiecare zi. Putin gram de viziune amara nu strica, nu ? Ei bine...incep prin a spune ca omul...in toata amaraciunea lui, indiferent de problema, are, spre marea lui surprindere in final, o mare putere, un mare avantaj - fie ca acest sprijin moral de care vorbesc e insasi credinta "in the Higher Power" de deasupra capului, fie in propriile forte, fie in fortele ce se regasesc in misterioasele si fascinantele ritmuri ale anumitor melodii - lucruri, unele din ele, care ii dau omului acel sentiment despre care se tot vorbeste si se va vorbi pana la sfarsitul omenirii: speranta. Monoton, nu ?

Nu ti se intampla, cititorule, sa ai impresia uneori ca intreaga lume e la picioarele tale, ca poti atinge cerul cu aripile imaginatiei, ca poti fi oricine, ca esti atotputernic precum un zeu egiptean stralucitor ( probabil RA ), ca esti de neatins ? Te-ai gandit vreodata? Pe de alta parte, te-ai gandit ca astfel de vise sunt doar vise si nimic mai mult ? Auto-sugestii provenite din creierasul tau dornic de a se afirma... uneori functioneaza, alteori nu. Ok. Enough bull-shit. Te-ai simtit vreodata sclavul unei credinte false ?

Prin asta nu ma refer la credinta religioasa ( nu vreau sa incep sa vorbesc despre asta, sunt chiar obosit acum! ). Ma refer la credinta aceea stupida pe care reusesti sa ti-o faci la un moment dat in interiorul propriului suflet; credinta aceea cauzata de o persoana pe care o placi si care, prin mijloace ciudate, reuseste intotdeauna sa te subjuge - si tu, muritor doritor de afectiune si dragoste, ii implinesti orice dorinta - scumpa sau ieftina - doar pentru bunul plac al unui zambet - in cel mai rau caz - sau pentru acel mirific sarut ( sau pupat ) dupa care tanjesti ca un om mort ? Normal, ideea de recompensa poate sa treaca dincolo de un sarut si o privire dulce - si stim amandoi la ce ma refer. Dar ideea e sa ne referim strict la o anume credinta, o anume recompensa. Pentru ca despre asta e vorba la urma: persoana "zeificata" iti cere ajutorul si tu, lovit fiind de primele sageti usoare ale lui Cupidon ( Eros ), incerci sa tai si oceanul in doua doar-doar vei obtine ceva mai presus decat o simpla relatie de prietenie. Si, normal, nu vei obtine mai mult. Doar, probabil, o relatie de prietenie - fie unilaterala si vorbesc aici de o sclavie psihologica, fie o relatie de intr-ajutorare (ramane de vazut!).

Concluzia: suntem, intr-un fel sau altul, muritori si sclavi datori celor pe care ii placem. Ideea e ca atunci cand nu primim acel lucru dupa care tanjim - ajungem sa ne eliberam si ajungem in alte extreme de nedorit - parerea unui simplu muritor dornic de eliberare. Sau eliberat deja.

Parerea e a mea. Tu ce parere ai ?

■ Ziua Loialităţii Eterne

Intr-o seara, destul de recent, am primit un link de la un coleg de camera. Al n-lea horoscop, mi-am zis, la inceput [si, in mare parte, asa si e]. Mi-am cautat data de nastere, am selectat luna si ziua si asta e ceea ce am gasit:

Pesti - Ziua loialitatii eterne

Persoane de nadejde, cei nascuti in data de 2 martie dau dovada de un simt deosebit de puternic al loialitatii care se poate manifesta in relatiile cu familia, prietenii, comunitatea sau fata de o cauza inalta.

Cei nascuti in aceasta zi au tendinta de a manifesta un mare interes fata de obiectul pasiunii lor. Odata ce s-au implicat in totalitate, rareori isi abandoneaza angajamentele.

Tocmai aceasta loialitate constanta poate provoca probleme nativilor zilei de 2 martie. Uneori, pentru ceilalti poate fi destul de neplacut sa devina obiectul unor astfel de sentimente. De fapt, grija, preocuparea sau devotamentul pot fi o sursa de inhibitie pentru cei implicati in relatii cu nativii.

In calitate de parinti, cei nascuti in aceasta zi se pot confrunta cu greutati. Fiii sau fiicele lor care au un sistem de valori contrar vor dori sa fie liberi sa isi aleaga singuri drumul in viata. Nativii mai evoluati ai acestei zile nu le impun celorlalti roluri statice ci permit schimburi cu familia, cu prietenii si cu cei pe care ii admira.

Loialitatea lor nu este conditionata ci ramane constanta indiferent de evolutia lucrurilor. Multi dintre nativii zilei de 2 martie trec prin perioade in care se dedica in exclusivitate muncii lor.

In special daca munca este de natura creativa, ei pot „ingheta” legaturile cu orice altceva. Aceasta nu numai ca ii izoleaza de cei care nu sunt implicati in activitatile lor, dar ii poate transforma in personalitati „cu sens unic”. Indivizii nascuti pe 2 martie omit uneori faptul ca daca raman deschisi la diferite experiente isi pot imbogati in cele din urma munca.

Persoanele nascute in data de 2 martie sunt adesea incapabile sa renunte la anumite angajamente chiar daca lucrurile merg intr-o directie proasta. Desi exista posibilitatea de a gasi solutii avantajoase in astfel de situatii nefavorbaile, sacrificiul cerut poate fi prea mare.

Pe de alta parte, daca in cele din urma totul se destrama, este foarte probabil ca nativii sa isi revina si sa se indrepte catre un domeniu complet nou. Fie ca vor castiga, fie ca vor pierde, sunt constienti ca au dat tot ce-a fost mai bun.

Una din cele mai importante provocari pentru nativii zilei de 2 martie este stabilirea unui echilibru intre necesitatea lor de a-si atinge scopurile personale si dorinta de a se dedica unor cauze universale. Pentru nativi, cea mai mare prioritate este sa invete cum sa abordeze prezentul si sa invinga provocarile personale. Numai atunci cand viata personala este pusa in ordine ei sunt capabili sa se dedice la maxim activitatilor lumesti sau idealise.

SFATURI: Ancoreaza-te in activitati de zi cu zi. Lasa-ti mintea sa hoinareasca, dar incearca sa privesti realist obiectivele urmarite. Nu-ti neglija propriile nevoi si propria dezvoltare. Accentuarea ego-ului nu este directia potrivita pentru tine.

But, in the end, this will not be enough, again...to purge my sorrow.

O zi placuta !!!

■ Gust amar

1 Decembrie 2009.

Se pare ca timpul nu sta pe loc. Niciodata. Si, uite asa, printre randuri goale, printre pagini moarte si examene si cursuri trecute, printre dominari si fatalitati, printre eclipse partiale si foamete, printre deziluzii si violente sufletesti, inca un an a trecut. Si romanii isi sarbatoresc ziua azi, din nou...

Pentru mine e o zi libera. E o zi... o zi cu un gust amar. Nu. Postarea nu are legatura cu ceasca de cafea de langa. Nici pe departe.

Presupun ca sunt eu predispus pentru situatii amare. Altfel nu imi pot explica. A existat o perioada in care visele mele au fost insotite de speranta...in care fiecare detaliu imi ramanea imprimat in mintea mea microscopica. Existau locatii disponibile sa memoreze acele secvente de informatii suplimentara, post-diurna, noctura sau in ambele faze, depinde de momentul in care s-a intamplat procesol numit "somn". La un moment dat, in existenta mea, a existat o rupere. Probabil tot liceul si primii doi ani de faculta. Timp in care visele au fost doar un cuvant pentru mine iar cosmarul a fost singurul lucru pe care am putut, cu toata fiinta mea, sa il gasesc in diferitele locatii neuronale. Si acest lucru a persistat pana in anul 3.Cand, in sfarsit...

Cand in sfarsit am crezut ca da...voi reusi in incercarile mele. Cand in sfarsit cerul si pamantul s-au lovit cap in cap si o gaura de trecere s-a format - astfel incat spiritul meu sa fuga de pe iadul pamantesc si sa ajung, in sfarsit, in angelicele locuri ale eternitatii. Pacat ca nu e asa. Pacat ca nici atunci cand incercarile mele incep sa dea roade, pacat ca atunci cand, mai precis, incerc...e inutil. Pacat ca intotdeauna ... ca intotdeauna sunt eu. Pacat pentru optimismul meu temporar. Pacat de vremea de afara. Un gust amar...

Acum visele ma persecuta. Nu mai sunt toate cosmaruri. Exista si vise frumoase. Dar visele stiu cum sa iti distruga ziua: nu exista cale mai dureroasa de a ucide un om decat acea prin care sa ii arati ce ii doreste sufletul, stiind ca in viata lui reala, acel lucru nu se va intampla niciodata. Exista lucruri mai grele decat moartea fizica; exista disperare, exista tristete, exista rupturi sufletesti, exista deznadejde, exista depresii, exista...zile negre. In final, toti ar zice ca e inutil totul si pamantul e doar o gaura lipsita de viata - si eu incep sa ma contopesc cu credinta asta. E doar o goliciune mondiala. Doar un gust amar.

La multi ani tuturor romanilor!...